sa crezi prea mult in ceva poate fi la fel de rau ca a nu crede in nimic. iar mie mi-a fost suficienta povestea doamnei Mao, pentru a aproba, inca odata, beneficiile micilor indoieli, care uneori sunt semnul unei ratiuni sanatoase.
dincolo de asta,
"Cum am devenit Doamna Mao", de Anchee Min, e o carte usor trista despre linia fina dintre o frumusete naiva si monstruozitatea puterii. Esential, doamna Mao e o actrita, care, fiind constant refuzata pentru rolul principal, considera necesar sa se erijeze in regizor, scenograf si producator al unei drame istorice cu efecte grotesti, in care, in pofida tuturor sacrificiilor, nu va fi decat un figurant.
----------
"Cercul nebunilor", de John Cowper Powys, s-a dovedit ceva prea descriptiva pentru gusturile mele, dar am apreciat prezentarea detaliata a unei fermecatoare si disfunctionale familii engleze.
Desi considerata o mare capodopera literara, mi s-a parut, in mare, o demonstratie, in acelasi timp pro si contra, (prin intermediul a doua personaje) teoriilor lui Schopenhauer despre sexualitate, preluate mai apoi si de Freud.
"Impulsul sexual este cea mai vehementa dorinta, dorinta dorintelor, concentrarea tuturor vointelor. Impulsul sexual izvoraste din adancurile naturii noastre". (Lumea ca vointa si reprezentare).
----------
Ca jurnalismul e o mica fabrica de minciuni, mai delicate sau mai grosolane, mai frumos sau mai dizgratios ambalate, e ceva ce afli inca dintr-o facultate de profil. Sa ilustrezi ideea asta cu evenimente din propria viata, cu umor, ironie si detasare este o arta, pentru care am apreciat
"Compromisul", de Serghei Dovlatov, carte pe care am incercat sa o prelungesc, citind cate putin, pentru ca imi amintea de alte povesti cu jurnalisti si votca si nopti de ninsoare spuse de un om drag.
