ma intreaba de mai multe ori : "a ce miroase parul tau?". ii raspund intr-un final: "iris".fumez goala pe pervaz. amantul doarme. i-ar placea sa ma vada, fara ca eu sa stiu ca sunt observata. dar doarme. a venit toamna. e evident.
***
se urca pe bicicleta si pleaca. asa am ales eu. sa plece el primul. pe bancheta din spate a taxiului ma ating singura asa cum m-a atins el, in urma cu mai putin de jumatate de ora. imi spun convulsiv "esti vie. acum esti vie din nou".
***
amantul imi povesteste despre andrei plesu, care considera fragmentul cea mai sincera forma de scriitura. apoi vorbim despre stavroghin. ma intreb, cu naiviteatea lui amelie, cate cupluri de amanti vorbesc, in pat, despre personajele lui dostoievski. el vorbeste pedant, incet, rar. imi place sa-l ascult. nu vreau sa opinez nimic. sunt spasmatic fericita.
***
ii plac pantofii mei. imi spune ca sunt pantofi fetis. probabil e adevarat ca el e facut sa iubeasca si sa fie iubit de femei cu pantofi frumosi si cu o mie sau o suta de rochii. invariabil numarul rochiilor trebuie sa fie multiplu de zece. asta am decis eu. si eu sunt destinul.
***
cred ca am racit. noaptea trecuta am avut febra. nu stiu cu certitudine daca e din cauza racelii sau a imaginilor cu ceea ce s-a intamplat cu o noapte in urma, care imi trec prin minte caleidoscopic si obsesiv. dimineata, cu mana nesigura pe bisturilul luciditatii, trebuie sa separ realitatea de vis. taietura imprecisa. cicatrice vizibila. am spalat toate prosoapele , toate asternuturile. nu trebuie sa ramana nicio dovada a intalnirii noastre. si totusi...daca imi amintesc, inseamna ca s-a intamplat...
4 comentarii:
Vad ca ai deconectat comentariile la liber, ceea ce pe unul ca mine (care nu va avea niciodata blog) il pune intr-un dezavantaj abuziv. Esti zeitate pe blog, dar lumea ta virtuala e patetic de mica. Si pe final comentariul propriu-zis la postare: Traieste clipa...dar oare cu orice pret?!
intr-adevar, pentru plesu, in jurnalul de la tescani, fragmentul raspunde ritmului natural al gindirii, o scriitura onesta e una fragmentara...dar de ce ne plac totusi povestile?
wow, nu m-as fi asteptat de la domnul nias... :)
Fragment dupa fragment, carte dupa carte, relatie dupa relatie, femeie dupa femeie, te apropii de idealul mult dorit.
Pentru ca ce inseamna sa fii intelectual, daca nu mica placere de a putea vorbi despre alti intelectuali in timp ce iti mangai iubita scriitoare pe blog, initiind-o in tainele vietii, devenind tu insuti un personaj de roman, invaluit in miros dulce de madlene, plutind printre efecte literare si cinematografice: un prim plan tacut cu zgomote de tramvai si latrat de caini intr-o dimineata ploioasa, un cadru alb-negru contr-jour in care i se vad formele transpuse in fereastra, un gand devenit vizibil printr-o pulsare subita a lampii de dormitor.
Trimiteţi un comentariu