plajele lui agnes

abia acum mi-am dat sema ce anume mi-a facut filmul "plajele lui agnes", de agnes varda, atat de simpatic.
exista o scena dintr-un film al lui agnes varda, un film care vorbeste despre filme, mari filme, in care apar mari actori, si la un anumit moment apar mastroianni si deneuve, si pe fundal pentru 3 sau 4 secunde se aude muzica din otto e mezzo, muzica aceea de circ si harababura, muzica haosului intern al oamenilor care nu stiu ce vor sa faca cu ei insisi, dar care au inauntru o lumina, care poate fi, la fel de bine, lumina unui proiector cinematografic.
asta mi-a apropiat-o pe agnes varda. faptul ca nu a uitat ca filmul e o maniera de a pune ordine in lucruri, de a a restrage putin haosul astfel incat el sa incapa pe pelicula. si omagiul adus maestrului haosului intern, caruia ii placea matise, dar nu ii place magritte. m-am intrebat de multe ori de ce nu ii placea magritte, si intr-un final mi-am dat seama. pictura lui magritte se opune filmului, pentru ca filmul trebuie sa mearga dincolo de florile sau esarfele care ii acopera pe protagonisti.