her stellar views

intr-un triptic al lui Miro exista un personaj, imposibil de definit ca barbat sau femeie, care incearca sa inghita o stea.

am privit acest personaj o vreme, cu uimirea pe care o ai cand descoperi o fotografie cu tine insati, de care nu ai stiut niciodata ca ti-a fost facuta.

am incercat sa imi amintesc de cate ori am incercat sa inghit cate o stea, sau de cate ori am confundat stele cu asteroizi...

mi-ar trebui un telescop, care sa descopere pe orice cer (de hartie, de cerneala, de ganduri, de ceata etc.) stele simple, ca cele ale lui Miro.

concluzii

era o zi marti inceput, nu zi marti continuare, neaglomerata. dupa mai multe discutii, singura concluzie este ca nu mai exista reputatie scandaloasa... quelle tristesse...

totul este dubitativ

poate toata lumea ar trebui sa isi petreaca o dimineata in gara, fara sa astepte niciun tren. doar asa... pentru ca linia ferata iti da un sentiment reconfortant ca unele lucruri duc undeva, chiar daca nu este asa.

fluide

e foarte comun, ca dupa ce esti bolnav, mai mult sau mai putin grav, doctorul sa iti spuna ca ai nevoie de lichide, sau daca are un limbaj pretios, sa te informeze ca fluidele te vor ajuta sa te refaci.

"am nevoie de fluide", mi-am spus singura, fara sa fiu bolnava, iar apoi m-am corectat - "am nevoie de fluidizari".

asa ca am decis sa caut un sanatoriu sau, cel putin, de o atmosfera de sanatoriu - o camera cu pereti albi, mobilier minimalist, cearsafuri apretate, multe lichide si singuratate.

imi lipseste linistea, care fluidizeaza gandurile.

imi lipseste singuratatea, care fluidizeaza sensurile faptelor.

as vrea sa pot sa dispar fara sa dau explicatii si sa ma intorc ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, fara nicio poveste de spus nimanui.

gesturi...

sa pun scrisori la posta

sa telefonez din cabine publice

sa fiu singura persoana, la sapte dimineata, pe terasa

sa inot noaptea

sa alerg noaptea

sa imprastii mirodenii peste un platou cu mancare

sa deschid o umbrela

sa scot eticheta cu pretul de pe carti imediat ce am iesit din librarie

sa aprind o tigara cand ies din cinematograf

sa cumpar eclere

...parce que la mémoire c’est aussi ce qu’on oublie

nu imi amintesc cand l-am vazut prima oara. nu a fost o scena de film, nu s-a desprins din umbre, nu mi s-a parut ca vine din propria mea memorie.

dar...

imi amintesc prima atingere. in spatele genunchiului.

imi amintesc prima intalnire. la metrou. respiratia discontinua, efortul de a fi lucida, zecile de ganduri, florile galbene pe care le strangem atat de tare in maini...prea tare. caldura. mai ales caldura.

imi amintesc ceea ce am hotarat ulterior ca va primi titlul nobil de prima atingere. pe gat. cu un deget. et de battre mon coeur s'est arrêté.

imi amintesc un anume sarut, si pe toate celelalte.

imi amintesc ca ningea. asa cum ninge in orasele mari, fara nimic poetic, doar fulgi de zapada inegali care cad si el ma astepta la farmacie.

imi amintesc tot ce i-am spus si mai ales, mai clar, imi amintesc tot ce am tacut.

imi amintesc ca am scris zeci de pagini, dupa-amiaza, dupa ce pleca.

imi amintesc ca m-am simtit mai intai tematoare si nesigura, apoi ravasita si pierduta, apoi frumoasa, apoi din nou frumoasa si iar frumoasa si apoi trista.

imi amintesc ca dinainte sa-l cunosc mi-am dorit sa fiu o femeie care face dragoste dupa-amiaza si seara poarta rochii fermecatoare la petreceri unde el nu este si ea nu il cauta din priviri si nu vreau sa uit ca asta e o dorinta implinita.

confuzia

singurul lucru de care am nevoie este o punga mare de sare pe care sa mi-o presar pe corp, asa cum faceau romanii in antichitate ca sa purifice campurile de lupta.

si totusi clovnul din coltul gandului imi spune ca acum incepe totul.

"All the confusion of my life... has been a reflection of myself! Myself as I am, not as I'd wish to be".

La fameuse Gabrielle